sonet

E ora 9. Dimineata. O ora rezonabila pentru a te scula si a te urca in primul microbuz care pleaca spre Bucuresti. Nu trebuie sa te grabesti sa pleci cu cel de 5, cu care se duc de obicei navetistii. Decanii au gandit indelung procesul de cazare, astfel incat, te poti duce fara probleme in oricare din cele 2 zile alocate anului tau, oricand intre orele 9 si 17.00. Vorba aia, ne relaxam, gandim problema, ca doar nu suntem animale… (mai mult…)

Imi amintesc cu placere de primul blog citit: ceva despre generatia anilor ‘80. Mi-a placut mult, pentru ca m-am regasit in el, pentru ca era scris intr-un stil accesibil si cald. Apoi imi plac articolele de opinie, cele care au de spus ceva intr-o maniera eleganta, nu intr-un limbaj trivial, si nici cu atitudinea demiurgului omniscient si omiprezent. (mai mult…)

Imi place ca:

suntem inventivi (putem repara orice, putem improviza cu orice avem la indemana)

suntem descurcareti (ne facem relatii la portari, administratori, politisti, s.a.m.d.)

suntem prietenosi (ne imprietenim rapid cu tanti care vinde mere in piata sau cu nenea care calatoreste cu noi in tren)

suntem optimisti (asta o stiu dintr-un sondaj facut in UE si in tarile incurs de aderare, cica suntem cea mai optimista natie, desi o ducem rau)

inca mancam sanatos (asta nu e relevanta, dar nu am mai gasit alta trasatura)

Nu-mi place ca:

suntem nesimtiti (vezi cojile de seminte din tramvaie, manelele care urla la 2 noaptea in capul celorlalti vecini)

suntem ofticati pe succesul altora (gasim imediat ceva de criticat la o persoana care a reusit)

avem gusturi indoielnice (dovada stau emisiunile gen “Ciao, Darwin!”, “Din dragoste” cu ratingul cel mai mare)

avem o parere despre orice (vezi Irina Loghin care a vrut sa bage Rasdaqul in inchisoare)

suntem creduli si superstitiosi (mergem la vrajitoare, plecam cu dreptul din casa, il credem pe cuvant pe C.V. Tudor, etc)

Daca mai sunt lucruri care va plac sau care va enerveza la conationalii nostri, va rog, comentati mai jos!

Ti se putea intampla si tie, daca in jurul orei 14.oo te aflai in zona Virtutii.

Sa primesti o cutie de bomboane. O promotie, ati putea spune. Asta a fost si primul meu gand, atunci cand cele doua fete s-au apropiat de mine si mi-au oferit cutia. Tinerele, dragutele, intruneau conditiile de promoteri. Le lipseau tricourile sau costumatia standard. Bineinteles ca o mie de intrebari si supozitii mi-au trecut prin minte: Ce vor de la mine? Cat o sa-mi cera pe cutie? Ce altceva mai trebuie sa cumpar?Or fi pus doguri in bomboane? Sunt la camera ascunsa?

Asa ca probabil ochii mei cat doua cepe, au tinut loc de intrebarea de rigoare “Cine sunteti si ce vreti de la mine?” . Simona si Ramona, pare-mi-se s-au prezentat. Si vroiau sa faca un gest de bunatate fata de cineva astazi. Pentru ca spuneau ele, cineva a facut un gest de bunatate profunda fata de ele. Nu azi, nici ieri…acum 2ooo de ani. Gestul de bunatate profunda a cuiva care moare in locul tau, platind pentru pacatele tale. Mi-au povestit ceva despre Dumnezeu. Cuvinte care m-au miscat profund…Inca ma gandesc la ele. Inca ma gandesc la acele fete care au venit la mine, o necunoscuta, ca sa-mi faca un cadou. Ce neobisnuit pentru vremurile pe care le traim!

Ma asteptam sa-mi ceara ceva in schimb: o donatie pentru o biserica, sa ma duc la o biserica…Nimic…au vrut doar sa impartaseasca ceva frumos cu mine.

Nu-mi vine sa cred ce mi s-a intamplat. Da’ intind acum mana spre cutia din fata mea…bune, bomboanele astea!

Pentru ca vor sa fie ascultati chiar daca nu sunt genii…sau vedete.

Pentru ca pot spune orice, fara sa fie criticati…sau ma rog, fara sa fie criticati de apropiatii lor.

Pentru ca au ceva de spus, dar sunt prea singuri, sau prea timizi sa o faca verbal.

Pentru ca e la moda.

Voi de ce aveti blogguri? Please, leave a comment!

Interesul pentru blogguri l-am capatat de curand, mai exact de vreo trei luni, de cand o persoana foarte apropiata (de fapt cea mai apropiata) butoneaza intr-o veselie tastele calculatorului in scopul imbogatirii propriilor blogguri.

Asa ca am hotarat ca e momentul sa descopar cum sta treaba cu aceste “devoratoare” de timp liber si “creatoare” de dependenta.

Aseara, cu mic (copiii care dormeau in camera cealalta si ne dadeau cateva minute de liniste), cu mare(sotu’), ne-am initiat in tainele bloggurilor. Primul hop: ce nume sa aleg? Intrucat cele mai inspirate fusesera deja adjudecate de veterani, a trebuit sa scotocesc in memoria random acces momente, schite si fapte ce mi-au marcat existenta.

Dupa o introspectie profunda (care a durat ceva si din cauza orei inaintate) mi-am adus aminte de Rondelul meu, de fapt al lui Macedonski…tipul ala cu rozele. O poezie care m-a impresionat profund in anii mei de liceu. “Rondel” – nu suna prea bine pentru un nume de blog, asa ca am sarit la o alta specie literara – sonet. Nu ma reprezinta in nici un fel, da’ avea perspective…ba chiar gasisem un background frumusel ce se incadra in tema, cu o luna plina ce predispunea la visare. Misto!
Cand in sfarsit mi-am incheiat prima experienta initiatica in domeniul bloggurilor eram multumita de realizare. Pana in dupa-masa asta cand am constat ca decorul e prea eminescian, sau ma rog, macedonskian, asa ca l-am actualizat rapid cu unul mai optimist…emigrant USA.

Ca sa-i scutesc de neplaceri pe bietii oameni care umblau pe net dupa chestii serioase, postez mai jos definitia cuvantului sonet din DEX (cunosc din proprie experienta exaltarea produsa de speranta ca in sfarsit voi gasi pe vreun site informatii pretioase pe care trebuie sa le prezint a doua zi unui prof scortos). Deci nu va narui speranta in performantele atotstiutorului google si citez: SONÉT, sonete, s.n. Poezie cu formă prozodică fixă, alcătuită din 14 versuri repartizate în două catrene cu rimă îmbrăţişată şi două terţine cu rimă liberă. – Din fr. sonnet, it. sonetto.

Pentru cei dependenti de blogg-ait, ma prezant mai jos cu ceva posturi ce se incadreaza in idee.